Cei 52 de pompieri care au ajuns în această dimineață în Rodos intervin pentru stingerea mai multor incendii care se manifestă în Sud-Estul insulei. Din nefericire, incendiile s-au propagat la clădirile aflate în proximitatea vegetației uscate și a pădurii din cauza vântului puternic și a temperaturilor ridicate.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompierii acționează în condiții extreme pentru limitarea propagării incendiului spre zonele locuite și menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată. Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.
Conform prognozei pentru ziua de astăzi, 24 iulie, riscul apariției incendiilor de pădure rămâne unul ridicat – de nivel 5, adică risc extrem.
Aproximativ 15% din suprafața insulei Rodos, partea de sud, a fost afectată de incendii. Autoritățile elene au precizat că o zonă de 30.000 de oameni a fost evacuată. De aproape o săptămână, pompierii se luptă cu incendii de vegetație alimentate de vânturi puternice pe insula Rodos, pe fondul unui val de căldură în Europa.
În total, 130 de pompieri români sunt în Grecia pentru stingerea incendiilor.
CITEȘTE ȘI: